Confuzie.

Confuzie.

Nesiguranta.

Suferinta.

Imi doresc sa nu`l fii cunoscut niciodata,si in acelasi timp vreau sa fiu langa el la nesfarsit.

E perfect,si totusi plin de defecte;defecte care ma chinuie,care imi fura stralucirea ochilor,imi fura picatura de fericire care mi`a ramas,imi fura speranta,imi fura sufletul.

Imi doresc cu toata fiinta mea sa`l am,dar il resping;nu`l pot lasa sa se apropie de mine,nu pot accepta sa sufar si mai mult.

Vorbe.

Vorbe care dor.Vorbe care`mi dau speranta.Speranta care ma distruge.

Nu e corect.

Defapt,nimic niciodata nu a fost si nu o sa fie corect.

Inca sufar,desi mintea mea s`a obisnuit cu absenta lui.

Mintea,nu inima.

Inima inca simte durerea,inca ma roaga sa lupt,sa lupt pana la epuizare,sa lupt pentru el,sa lupt pentru visul meu.

Dar oare mai pot?

Mai pot sa lupt pentru a`l avea,desi stiu ca nu o sa fie al meu niciodata?

Mai pot sa lupt .desi sunt constienta ca nu o sa`i pot simti niciodata atingerea,ca n`o sa`l pot auzi soptindu`mi cuvinte dulci la ureche,ca n`o sa`l aud niciodata spunandu`mi “Te iubesc.”,”Mi`e dor de tine”?

Vreau sa pot si in acelasi timp vreau sa renunt.

Merita?

~~Am nevoie de tine,am nevoie de tine ca de un drog.~~

Confuzie.

Si spun,chiar daca nu ma vei auzi… Inca te iubesc,chiar daca am spus adio. :-<